Remedii pentru vergeturile din sarcină
Vergeturile apar în timpul sarcinii din cauza creşterii în greutate, mai ales după primul trimestru. Este important să ştii că, dacă vei lua în greutate treptat şi mai puţine kilograme, vei avea mai puţine vergeturi. De fapt de ce apar vergeturile? Atunci când iei mult în greutate, primul strat al pielii se întinde excesiv şi se rupe, deorece fibrele de colagen nu sunt suficient de rezistente ca să asigure elasticitatea pielii. Iată însă câteva sfaturi care te vor ajuta să previi sau să ameliorezi aceste mici neplăceri ale sarcinii:
O alimentaţie bogată în zinc
Când ai aflat deja că eşti însărcinată atunci e cazul să notezi pe lista ta cu alimente sănătoase pe cele bogate în zinc, siliciu, vitamina A, C şi D, adică: morcovi, citrice, lactate, ouă, soia, pâine integrală, peşte oceanic. Aceste alimente vor stimula producţia de colagen, substanţa care dă elasticitate pielii, şi o vor proteja de factorii care o îmbătrânesc: soare, poluare, stres.
Mişcare şi multe lichide zilnic
Chiar dacă te-ai săturat să auzi că trebuie să bei 2 litri de apă pe zi, aceasta este un remediu foarte eficient împotriva vergeturilor. Apa îţi hidratează şi tonifiază pielea şi îmbunătăţeşte circulaţia sângelui la acest nivel. Cât despre mişcare, zilnic încearcă să faci gimnastică specială pentru gravide, dacă ai voie, sau să te plimbi 30 minute prin parc. Exerciţiile îţi dau tonus muscular şi elasticitate pielii, iar de aici rezultă mai puţine vergeturi.
Creme antivergeturi făcute în casă
Dacă eşti adepta produselor naturale, îţi dăm reţetele câtorva creme pe care le poţi prepara acasă. În fiecare dimineaţă şi seară aplică un strat generos de cremă şi masează-te uşor. E bine să-ţi faci un ritual din acest masaj. Vei vedea, că după ce vei naşte, nu vei avea vergeturi nici pe burtică, nici pe coapse.
1. Cremă cu ulei de măsline
Amesteci 6 linguri de ulei de măsline, 6 linguri de gel de aloe vera, 4 fiole cu vitamina A, 4 fiole cu vitamina E, câteva picături de tinctură de propolis şi o jumătate de linguriţă de cremă de gălbenele. Pui crema obţinută într-o cutie şi o ţii într-un loc răcoros.
2. Cremă cu aloe vera
Într-un bol pui 50 ml ulei de măsline, 30 ml gel de aloe vera, 4 capsule vitamina E şi 2 capsule vitamina A, le amesteci şi le pui într-o veche cutie de cremă. O aplici pe piele după duş, ca să fie mai uşor absorbită de piele.
În comerţ găseşti o gamă întreagă de produse care tratează sau previn vergeturile viitoarelor mămici. Alege-o pe cea care-ţi place cel mai mult şi nu uita să o aplici zilnic, de cel puţin două ori. Chiar dacă au început să apară câteva vergeturi, aplică aceste creme şi vei vedea că la un moment se vor estompa.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu