Plante Medicinale: Aglica
Denumiri populare: teişor. Era cunoscută încă de pe vremea dacilor, având multe indicaţii în diferite afecţiuni.
În tradiţia populară: în podişul Târnavelor, din rădăcinile uscate, pisate, cernute şi amestecate cu untură se făcea o alifie pentru eczeme.
Florile se întrebuinţau la prepararea apei de obraz şi pentru creşterea părului.
În Munţii Apuseni, din tulpinile uscate se făcea un ceai contra diareei.
Rădăcinile se plămădeau în vinars, din care se lua câte un păhărel, dimineaţa.
În satele din jurul Careilor, fiertura plantei se lua contra constipaţiei şi a durerilor de stomac.
Ceaiul din flori se bea contra tusei, nădufului şi vărsăturilor de sânge.
Rădăcina plămădită în rachiu se dădea femeilor, care aveau dureri după naştere şi bărbaţilor, care aveau dureri şi umflături de testicule.
Compoziţie chimică: conţin amidon şi tanin.
Acţiune farmacologică: atât florile cât şi părţile subterane posedă principii astringente, emoliente, diuretice, antiasmatice, antihemoroidale şi antidiareice. De asemenea acţionează favorabil în tratamentele externe în special în eczeme şi întreţinerea tenului.
Se poate folosi la următoarele afecţiuni: afecţiuni renale, astmă, diaree, dizenterie, dureri testiculare, eczeme, epilepsie, hemoragii, hemoroizi, hidropizie, tenie
Preparare:
-Se foloseşte rădăcina. 2 linguriţe de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă. Se va fierbe apoi timp de 5 minute, după care se strecoară. Se pot consuma până la 3 ceaiuri pe zi.
-Cataplasme locale externe cu tuberculi raşi puşi între două pânze curate. Se menţin timp de 30 minute. Sunt utile la calmarea durerilor şi la eczeme sau alte afecţiuni ale pielii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu